joi, 15 mai 2014

Conferinta Icoana Noua - vineri 16 mai ora 11 - Muzeul National Cotroceni

Conferinta
Sfintii Martiri Brancoveni

o icoana dincolo de timp
a doua editie a Simpozionului International de Iconografie

v  masa rotunda ICOANA NOUA: vineri, 16 mai, ora 11:00
v  vernisaj expozitie: sambata, 17 mai, ora 18:00

In cadrul editiei a doua a simpozionului international de iconografie va invitam la masa rotunda cu tema Icoana Noua ce va concluziona asupa desfasurarii evenimentului si care, in aceeasi masura, va evidentia cele mai importante discutii pe care le-a starnit acest proiect, participantii invitati si chiar vizitatorii.

Este o asezare la un loc a catorva iconari care au curajul si smerenia sa picteze unii in prezenta celorlalti si toti in fata celui mai divers public. Intr-o lume dominata asfixiant de ideologii si practici depersonalizante, colectiviste si totalitariste, ce descurajeaza puternic in fel si chip exprimarea libera a persoanei miscarea in discutie si evenimentul organizat la Cotroceni, sub egida Presedintiei Romaniei, afirma si provoca persoana umana sa-si asume darul esential dumnezeiesc al unicitati, din care decurg diversitatea, creativitatea si originalitatea, chiar si atunci cand este vorba despre pictarea icoanei.  Marea intrebare este cum putem ramane credinciosi traditie si in acelasi timp sa fim originali, creatori, sa evitam riscul reproducerii moarte a unui model produs de predecesori.” (Pr. Constantin Coman)

Atelierul de pictura religioasa se incheie astfel cu o discutie despre temele principale evidentiate atat prin tematica de anul acesta a simpozionului cat si prin abordarile distincte ale invitatilor participanti. Astfel, mucenicia, imaginea voievozilor in pictura bisericeasca, tipul anume de tablou votiv de epoca brancoveneasca, iconografia Sfintilor Martiri Brancoveni asa cum s-a cristalizat in ultimile decenii la noi, dar si contextul mai general al locului si rolului icoanei in spatiul problematic, vizual, teologic si cotidian, contemporan se vor numara printre subiectele principale ale discutiei la care va invitam sa luati parte.

Vorbitori:
Prof. Dr. Georgios Kordis, Facultatea de Teologie a Universitatii din Atena, Grecia
Maestrul Grigore Popescu, restaurator si pictor bisericesc, Romania

Discutia va fi mediata de Pr. Prof. Constantin Coman, va fi insotita de interventii din partea tuturor participantilor iconari si va fi urmata de discutii libere cu publicul.

Sambata, 17 mai, la ora 18 va avea loc vernisajul expozitiei alaturi de Directorul Muzeului National Cotroceni, doamna Adina Rentea si Directorul Librariei Bizantine, domnul Alexandru Coman.

Expozitia va ramane deschisa pana in data de 25 mai si va alatura icoanelor noi, realizate in cadrul atelierului deschis, alte marturii ale participantilor – icoane menite a contextualiza mai bine demersul fiecaruia.

Publicul va avea acces liber in cadrul conferintei si vernisajului.

-------------------------------------
Declarat de catre Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane drept an comemorativ al Sfintilor Martiri Brancoveni, anul 2014 reprezinta o perioada importanta in cadrul spatiului crestin ortodox.
Astfel, contextul specific in care plasam initiativa noastra este pe de o parte cel general cultural romanesc, iar pe de alta parte cel specific iconografic ortodox contemporan. Asa cum exista un public participant consecvent ca si o nevoie permanenta a individului contemporan de a-si regasi reperele, tot astfel exista iconari care, respectand buna randuiala a canonului bizantin, inteleg sa-si asume acest canon ca pe o cautare permanenta, profunda si marturisitoare. Exista, pornind din aceste foarte schematic descrise resurse, tendinte variate de a identifica si dezvolta proiecte pe termen lung, venite din diverse spatii ale lumii ortodoxe.

Libraria Bizantina s-a inscris in cadrul unui astfel de traseu cultural printr-un eveniment ce a derulat deja prima editie in urma cu doi ani, alaturi de Grupul Eikona si Centrul Cultural Palatele Brancovenesti de la Mogosoaia. Propunerea de anul acesta evidentiaza asumarea unui proiect de durata al Librariei Bizantine subliniat si de seria de manifestari dedicate iconografiei si cartii religioase ortodoxe in context cultural.

Ne-am propus asadar si anul acest un demers care incearca sa (re)construiasca un loc posibil pentru un demers iconografic care impleteste respectarea Traditiei cu sensul crestin al ideii de creativitate. Este vorba, in esenta, despre aducerea in spatiul public a icoanei ortodoxe printr-un proiect ce valorifica icoana ca organism viu, iar aici se afla de fapt argumentul esential – sensul oricaror cautari, artistice sau profund interioare.

-------------------------------------
Pentru mai multe informatii si imagini puteti contacta:

De asemenea, va invitam sa urmariti blogul ateliericoananoua.blogspot.ro unde postam detalii din timpul derularii atelierului, imagini ale diferitelor stadii de realizare a icoanelor noi realizate de participanti precum si informatii desfasurarea conferintei si a expozitiei.

-------------------------------------
Participanti invitati in cadrul atelierului deschis:
1. Prof. Dr. Georgios Kordis, Facultatea de Teologie a Universitatii din Atena, Grecia
2. Vania Sapundzieva, Universitatea Veliko-Tarnovo, Bulgaria
3. Maestrul Grigore Popescu, restaurator si pictor bisericesc, Romania
4. Elena Murariu, pictor restaurator, Romania
5. Asit. Drd. Vasile Tudor, Facultatea de Teologie Dumitru Staniloae, Universitatea  A. I. Cuza, Iasi
6. Asist. Drd. Mihai Coman, Facultatea de Teologie «Justinian Patriarhul»  Universitatea Bucuresti
7. Gabriel Chituc, pictor, Romania
8. Ioan Popa, pictor, Romania
9. Daniel Codrescu, pictor, Romania

-------------------------------------
Organizator: Libraria Bizantina
Co-organizatori: Muzeul National Cotroceni, Graphais

Parteneri: Aedificia Carpati, Editura Bizantina, Grupul Eikona, Beb’Αrt, Square Media, Imprimeriile Gutenberg

Parteneri media: TVR1, Universul Credintei, Digi24, Radio Romania, Radio Romania Cultural, Radio Romania Actualitati, Radio Romania Bucuresti fm, Radio France Internationale, Agentia Nationala de Presa Agerpres, Pemptousia, Observator Cultural, Business Woman, Q Magazine, Igloo, Sapte Seri, Modernism, Art Out, Artindex, onlinegallery.ro, Historia, Fundatia Culturala “Magazin Istoric”, Diplomat Club, Caminul, Senso TV, TV City Bucuresti, Breslo, Vacante, Traveller Magazin.
















miercuri, 14 mai 2014

Ne pregatim pentru ultima zi a atelierului deschis // urmeaza conferinta vineri

Maine, joi, este ultima zi de atelier deschis in cadrul simpozionului organizat de Libraria Bizantina in parteneriat cu Muzeul National Cotroceni.

Se va lucra in acelasi interval cunoscut deja, 9-17.
Se vor finaliza sau nu icoanele? Este sau nu important?

Vom afla in cursul zilei si apoi va vom invita la o discutie deschisa (vineri, ora 11) si la vernisajul expozitiei (sambata, ora 18). Revenim cu detalii.

Iata ce si cum s-a lucrat astazi.











Intrebarea zilei de azi vine direct din spatiul atelierului: este icoana un act artistic?

Madalina Mirea, curator: Da. Este arta contemporana. Fara doar si poate.  Este un act artistic contemporan fundamentat in Traditie.

Cata libertate are pictorul de icoane?
Grigore Popescu, restaurator si pictor bisericesc: Toata libertatea, cata vreme ramane cuviincios.

Este mai valoros un iconar care privilegiaza desenul decat acela care ii da viata prin culoare? 
Fara a pune problema in termeni axiologici, ramane inrebarea ce solutie ar trebui privilegiata?

Maestrul Grigore Popescu a explicat unui grup de studenti, pornind de la cartea lui Sorin Dumitrescu: Noi si icoana (I) cateva elemente generale. 
A atras astfel, atentia auditorului asupra eternei dispute care ii opune pe sustinatorii icoanei de traditie bizantina specifica ortodoxiei rasaritene, sustinatorilor reprezentarilor religioase specifice occidentului catolic. In icoana bizantina, chipurile hieratice, formele de relief sau elementele de arhitectura nu copiaza realitatea si  nu au nevoie de umbre si volume pentru a fi veridice. In timp ce, in pictura cu subiect religios a maestrilor occidentali  sunt, nu de putine ori etalate performante stilistice ale artistului.

Maestrii si de-o parte si de alta. De-o parte insa, in pictura europeana, se vede foarte bine stiinta perspectivei, a volumului etc, iar forta compozitiei isi trage seva din puterea desenului. In timp ce de cealalta parte, a iconarilor bizantini, atentia se comuta de la efectele de lumina/umbra/perspectiva catre lucrarea pe care icoana trebuie sa o faca asupra sufletului, imblanzind puterea desenului cu forta Duhului.

Plecand de la teoria ritmului in icoana bizantina, profesorul Georgios Kordis a facut o demonstratie rapida de desen. A aratat astfel liniile de forta ale unei compozitii, linii care creaza la randul lor planuri care se cer si se potenteaza reciproc. Efectul general este acela de creare a centrelor de interes pentru privitorul care este pur si simplu atras in icoana.

Toti vizitatorii au remarcat astazi lumina care izvoraste din icoane. Poate ca tocmai de aceea astazi numarul celor ce au fost aici a fost cu mult mai mare decat in zilele insorite anterioare.


Va multumim si va asteptam in continuare!


A treia zi in atelierul de pictura religioasa de la Muzeul Cotroceni

Primele vorbe ale zilei au inceput despre ploaie, starea imediat urmatoare a vremii si lupta meteorologica a celui ce ar vrea sa parcurga drumul pana la atelier. De fapt nu e nimic. Pensulele continua sa astearna culoare pe lemnele 80x60 cm. Mesele continua sa fie pline de pigmenti si nici un vant nu adie in pivnitele resedintei domnesti din Cotroceni. Iconarii s-au adancit in lucru, iar icoanele prind contur din ce in ce mai clar.

Interesant este faptul ca nimeni nu picteaza scene hagiografice, toti iconarii concentrandu-se asupra tainei muceniciei, asupra noilor asocieri insotite de texte din slujba si din acatistul Sfintilor Brancoveni. Chiar in privinta icoanelor expuse deja, nu doar in cazul acestora ce tocmai se fauresc, participantii invitati au adus imagini in care lucrarea dumnezeiasca mai presus de istoria consecutiva a scenelor este marturisirea de capatai.

Nu lumea din afara, ci realitatea dinauntru este miza si a acestui atelier de pictura religioasa. Iar experienta aceasta trece, vedem, in lucrul iconarilor prin multe drumuri: fie acela al aducerii in icoana a elementelor de inspiratie din chiar pictura de epoca brancoveneasca, fie acela al tratarii scenei muceniciei (si deci nu numai a Sfintilor Brancoveni, cat a oricarui Sfant Mucenic, caci mucenicia in sine este fundamentul teologic al acestor icoane), fie acela de marturisire a cuvioasei laude duhovnicesti prin reprezentarea dreptcredinciosului voievod Constantin si a fiilor sai.

Va asteptam inauntru asadar si noi, sa ne bucuram impreuna de aceeasta ploaie de primavara ca si de roadele frumoase ale zilei de astazi in atelierul nostru!